Simbolul de pe ia românească – codul genetic al neamului românesc

Post by
Simbolurile de pe ia românească reprezintă,, codul genetic” al neamului nostru românesc !
Nu știu să existe vreun alt popor în afară de cel român care să-și poarte istoria milenară în veșminte, în simboluri meșteșugit alese, fiecare purtând un anume înțeles, un anume mesaj și o anume poveste.
Unele dintre simboluri vin din vremuri imemoriale, vremuri ale primilor sedentari ai Europei, ale primilor mesteșugari și făuritori de așezări stabile, ale primilor artiști ai ceramicii (Cucuteni, Gumelnita, Hamangia etc.)
În mod cert, dacă ia românească ar prinde viață și glas să povestească, am afla din spusele ei povestea fascinantă a unui neam și a unui pământ aflate intr-o legătură așa strânsă unul cu celălalt, încât conexiunea dintre acestea poate defini cel mai bine noțiunea de statornicie.
Regăsim, este drept, motive arhaice si simboluri și pe veșmintele populare ale unor nații din jurul nostru, însă diferența este că despre toate (bulgari, rusi,maghiari, sarbi etc.) știm de unde și când au venit în zonă, dar despre români și înaintașii lor nici măcar inamicii lor nu au putut inventa vreo poveste sau teorie care să stea în picioare privind apartenența noastră la un cu totul alt spațiu decât cel carpatic.
Așadar, călărețul migrator hun, slav, maghiar a fost cel care a preluat în cultura sa populară simbolurile autohtone românești și străromânesti și nu viceversa.
Noi, cei de azi, mai purtăm încă pe veșminte ce ne-au transmis cucutenii de acum 7.000 de ani, într-un limbaj doar de noi știut, ce pare a fi legământul făcut de cei din neolitic cu sutele de generații ce le-au fost urmași. Este precum informația din codul ADN înscrisă în noi din ADN-ul părinților, doar că, de data aceasta, este un cod al unui neam întreg.
Simbolurile perpetuate de-a lungul mileniilor ne vorbesc despre soare și stele, despre pământ și flori, despre etape din existența umană a fiecărui individ sau etape din existența unui popor întreg, ale societății locale și a stilului său de viață aflat în conexiune cu mediul înconjurator și divinitate.
Din simbolurile purtate pe ia românească descifrăm HORA, ca joc al celor ce sunt frați, descifrăm momente ale vieții, dar si trecerea spre lumea de dincolo, descifrăm anotimpurile și cum trebuie să ne raportăm la pământ și la cer.
,, Costumul traditional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conține o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste și ne dau în același timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă.
Acesta este adevăratul brand românesc, templul la purtător – costumul popular tradițional, în care românul a știut să-și etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenței sale. Atunci erau și textele explicative, textele de folclor literar care rezonau cu desenele și cu hieroglifele de pe costume.
Căci pe costum este scris același lucru – iată o viziune teologică deja – anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută și astfel să-și taie un drum înspre Dumnezeu.
Un costum național original trebuie sa conțină o narațiune cosmologică, o minirecapitulare a cosmosului. Și este mai ușor să înțelegi, dacă te ajuti de textul unui colind, care capată alăturat simbolurilor de pe costum, un înțeles aparte:
,, Iată vin colindători/ Printr-înșii și Dumnezeu /Îmbracați într-un veșmânt / Lung din cer până-n pământ/ Scris e-n spate, scris e-n piept/ Scris e-n șale, scris in poale/ De-amândouă părțile scris câmpul cu florile/ Iar prejurul poalelor scrisă-i marea tulbure/ Pe-ai săi umerei scriși sunt doi luceferi/ Pe umărul de-a dreapta scrise-s Soarele și Luna/ Pe umărul de-a stânga închipuita-i lumea.” – Prof. Ioan Sorin Apan
,, Acum cand cunoaștem vechimea, sacralitatea, funcția apotropaică (alungarea duhurilor rele) a acestor simboluri, înțelegem cu adevărat afirmația lui Ioan Sorin Apan de mai sus.
Informatia nu ne mai permite sa fim indiferenți.
Nu dispariția folclorului este pericolul cel mai mare, ci denaturarea, vulgarizarea, manelizarea lui, din păcate uneori chiar de către cei care îl promovează: cântăreți, instructori de dans popular, realizatori de emisiuni tv etc.
Nu cu disperate strigăte de alarmă de genul „ne pierdem traditia”, „dispare folclorul!” sau „ ne pierdem identitatea” trebuie să ne apropiem de aceste simboluri, ci cu conștiinta mileniilor pe care le avem în spate și mai ales cu multă duioșie.”