În primul rând, mintea nu este suprimată, ci este completată și se întoarce la condiția sa naturală. Este împotriva naturii sale atunci când rămâne afară de esența ei, inima. Prin rugăciune alungă toate lucrurile străine naturii sale. Ulterior, când mintea coboară în inimă, rațiunea poate fi ocupată cu alte lucruri fără să fie îndepărtată de inimă.

De exemplu, în timpul Sfintei Liturghii un preot lucrător al rugăciunii inimii poate fi atent la o parte a ritualului sau poate spune unui diacon sau unui alt preot ceva important pentru savârsirea Tainei, făra ca mintea lui să-i fie separată de inimă. Totuși, când ratiunea hoinărește spre gânduri păcătoase, mintea poate fi ruptă complet de esența ei. Din acest motiv un nevoitor, pentru a nu fi vătămat de gânduri în timp ce spune rugaciunea lui Iisus, le ține ocupate numărând mătăniile.