„Trecând pe sub Epitaf, noi intrăm cu Hristos în locuința morții ca să vedem ce se întâmplă acolo.”

Suntem curgerea de apă și sânge a lui Hristos până la sfârșitul veacurilor. Acesta este de fapt Epitaful, o mlădiere între întunericul morții și lumina Învierii ce stă să vină. O așezare în deplinătatea aceasta a chipului lui Hristos care liniștit pare că se odihnește iar după ce se face înconjurarea iar noi trecem pe sub Epitaf, ca printr-o poartă nouă, noi înșine intrăm în locuința morții cu Hristos ca să vedem ce se întâmplă acolo.

Și preoții luându-l, trec prin ușile împărătești și îl așează pe mormânt de unde doar în ziua Înălțării îl mai ridică.

Slujba Învierii în întregime în toată săptămâna luminată se slujește de pe Epitaf. Epitaf ca o piatră de pe care reținem cert Învierea lui Hristos.

Mormântul e pecetluit dar Învierea deja a început în cele mai de jos ale pământului. Hristosul acesta umilit, scuipat, tocat de răutățile noastre, calcă ca un biruitor.

Pașii lui se aud. EL calcă precum un Dumnezeu într-o grădină nouă… Adame, Adame unde ești? […]

Zilele acestea trebuie să le trăim print-o prismă a privirii, să avem conștiința că și cântarea și rugăciunea preotului sunt în direct la Dumnezeu. E trist momentul și simți uneori că ți se rup corzile pieptului dar undeva în adâncul tău știi bine că Hristosul pe care-l propovăduești este Hristosul cel Înviat.

(Pr. Constantin Necula)